Actele necesare pentru cununia civilă

Potrivit legii cununia civilă nu se poate face fără dovada medicală conform căreia că cei doi parteneri care urmează să se căsătorească sunt sănătoși. Analizele medicale necesare pentru acest lucru implică recoltarea de sânge pentru a depista posibile cazuri de HIV sau sifilis și o radiografie pulmonară. Indicat este să apelați la o clinică unde puteți face toate aceste analize în același timp. După analize, doctorul eliberează un certificat medical care constată starea de sănătate a viitorilor soți. Certificatul este valabil doar 14 zile de la data eliberării și înscrierea la oficiul stării civile trebuie făcută cu 10 zile înainte de data la care doriți să vă căsătoriți.

Actele necesare pentru cununia civila 1
Pe lângă certificatul medical, pentru a vă înscrie la oficiul stării civile, veți mai avea nevoie de certificatele de naștere în original și copie și cărțile de identitate în original și copie. Unele oficii ale stării civile pot cere și timbre fiscale așa ca interesați-vă din timp, la oficiul de care aparțineți, de ce aveți nevoie.

Actele necesare pentru cununia civila 2
Cererea de căsătorie este un act în lipsa căruia nu vă puteți căsători. Acesta este un formular tip care îl puteți descărca de pe site-ul primăriei și care trebuie completat prin dactilografiere sau imprimare și NU completat de mână.

pantofi mireasa
Un alt aspect de care trebuie să mai țineți cont este alegerea numelui de familie pe care îl veți purta. Alegerea numelui de familie se face până la înregistrarea căsătoriei.

Actele necesare pentru cununia civila 4
Exista trei variante:
– se alege numele de familie al unuia dintre viitorii soți și acesta va fi purtat de amândoi;
– viitorii soți își păstrează numele pe care le-au avut, fără schimbări;
– numele celor doi pot se pot lega (ex: numele soției Popescu se legă de numele soțului Deacu și astfel noul nume de famile al celor doi devine Deacu-Popescu).

Actele necesare pentru cununia civila 5

Cum alegi data nunții?

Ziua în care va avea loc nunta este una dintre cele mai importante zile din viața oricărui cuplu. Dar cum alegi cea mai potrivită dată? Pentru a planifica cu exactitate momentul perfect în care vă veți lega destinele trebuie să țineți cont de câteva sfaturi.

Data Nunții

Sezonul potrivit

Puneți-vă de acord asupra anotimpului în care doriți să oficializați iubirea. Preferați vara călduroasă cu verdeață pretutindeni, iarna friguroasă cu peisajele acoperite cu zăpadă și gheață sau perioadele intermediare ale anului în care nu este nici prea cald dar nici prea frig? Cele mai multe nunți se fac in lunile iunie, septembrie și octombrie când vremea este plăcută iar luna de miere planificată și ea în aceste sezoane va fi potrivită din punctul de vedere al condițiilor meteorologice.

Sezonul potrivit

O dată simbolică

Puteți opta pentru data la care v-ați cunoscut. Sau să alegeți o cifră din calendar care are o mare însemnătate pentru voi. Sau dacă aveți amândoi aceeași cifră norocoasă este și mai bine. Astfel vă va fi și mai ușor să țineți mereu minte data și să o sărbătoriți în fiecare an.

O dată simbolică

Calendarul ortodox

Țineți cont de sărbătorile religioase în timpul cărora nunțile sunt interzise. Acestea sunt:

  • Toate zilele de post de peste an;
  • Zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora;
  • Săptămâna lăsatului sec de carne (23 februarie – 01 martie);
  • Postul Sfintelor Paști (02 martie – 20 aprilie);
  • Săptămâna Luminată (21 aprilie – 27 aprilie);
  • Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (16 iunie – 28 iunie);
  • Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 15 august);
  • Postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie);
  • De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie).

Cake Topper

Ziua potrivită

Nunțile care se fac în zilele de vineri sau duminică sunt mai ieftine. Însă trebuie să vă gândiți ca nu toți pe care îi chemați vor putea veni în aceste zile, mai incomode, la petrecerea de nuntă.

data nunții